Fobia este frica irationala fata de lucruri ce altora li se par simple, obisnuite in viata de zi cu zi. Cu totii am auzit de frica de paianjeni (arachnofobia), frica de a fi muscat de un sarpe, frica de inaltimi, frica de spatii inchise si altele. Insa cand vine vorba de frica de corzi, frica de branza sau de oameni chei, devine oarecum ciudat si amuzant in acelasi timp. Aceste fobii exista insa, sunt persoane care au o frica absolut irationala si nemotivata fata de lucruri care de care mai ciudate. Desi par neobisnuite, afecteaza in aceeasi masura ca si altele persoana ce se confrunta cu ele. Cateva exemple din cele mai neobisnuite sunt prezentate in continuare:
Ambulofobia: frica de a merge sau frica de plimbare, fobie ce poate fi usor confundata cu cazul unei persoane care pur si simplu este lenesa din fire.
Pteronofobia: se manifesta la acele persoane carora le este foarte frica sa fie gadilate cu o pana. Oare de unde o fi aparut aceasta frica?
Selenofobia: Frica de Luna. Da, satelitul natural al Pamantului. Sa speram ca nu exista aceasta problema la cei ce vor sa devina astronauti.
Gamofobia: se refera la frica de casatorie, probabil ca majoritatea barbatilor din lume o au, asa ca sa nu fiti mirate, doamnelor si domnisoarelor, daca vi se va prezenta scuza „Stii draga, nu e vorba ca nu vreau sa ma casatoresc cu tine, dar sufar de gamofobie.”
Hippopotomonstrosesquippedaliofobia: Poate parea o gluma, insa cei ce sufera de hippopotomonstrosesquippedaliofobie au o frica instinctiva de cuvinte lungi (ar trebui recompensat cu un premiu cel ce reuseste sa pronunte cuvantul)
Eufobia: teama unei persoane de a auzi vesti bune; de ce s-ar teme cineva de vestile bune totusi?
Vestifobia: cunoscuta ca si teama de imbracaminte. Din pacate pentru barbati nu prea este intalnita la femeile singure, tinere si suple.
Syngenesofobia: frica de rude – poate fi mai obisnuita decat credem, cu totii avem acele matusi si nu numai care ne inspira frica
Aphenphosmfobia: frica de a fi atins – cam dificil sa te descurci in societate cu asa ceva.
Novercafobia: frica de mama vitrega, poate avea originea in povestile pentru copii, probabil cei care o au au citit de prea multe ori povestea „Alba ca zapada”
Epistemofobia: cunoscuta si sub numele de teama de cunoastere. Probabil se manifesta la cei ce se ghideaza dupa dictonul „Ignoranta este fericire”
Panofobia: frica de orice. Cei ce sufera de aceasta fobie, inclusiv le e frica de faptul ca nu se vor putea descurca cu fobia lor.
Desi pentru unii poate parea amuzant, cei afectati de aceste fobii sunt supusi unui foarte mare stres cand sunt confruntati cu obiectul, locul, situatia sau experienta ce cauzeaza frica, si le vor evita pe cat posibil.
categories & tags
In Curiozitati, Diverse
By fobie, frica, frica de miscare, frica de muscaturi de sarpe, frica de paianjeni