J. R. R. Tolkien si Louisa May Alcott: autori care nu erau cum va asteptati

J. R. R. Tolkien

Pentru ce il cunoastem:

Inainte ca „Stapanul inelelor” sa devina o serie blockbuster lunga de 20 de ore, trilogia cartilor era foarte populara cu hipiotii anilor 1960 carora le placeau atmosfera de intoarcere la natura a cartii si faptul ca personajele nu erau niciodata descrise ca facand baie.

De atunci, neo-paganii si cei care se considera new age au continuat sa apreciez mitologia Pamantului de Mijloc la un nivel destul de nebunesc. Exista chiar si un grup religios numit „Elvin Holy Order of Mother Earth”  care organizeaza cele mai tocilaresti celebrari in cadrul „sanctuarului” din Indiana.

In viata reala, insa:

J. R. R. Tolkien era catolic – si nu in sensul de „mergea de doua ori pe an la biserica”, ci unul inrait care era atat de conservator incat a reactionat la schimbarile produse in slujba bisericeasca in anii 1960 iesind furtunos din cladire. Si Tolkien a descris „Stapanul inelelor” ca fiind o opera fundamental catolica.

Tipii aia Valar? Nu sunt zei, a declarat autorul, ci mai mult ingeri si oricine crede altcineva nu e ok. Potrivit lui, religiile pagane erau „fara speranta si inutile”, iar fanii sai hipioti erau „un cult deplorabil” – desigur, e posibil ca ostilitatea sa a fost influentata de faptul ca fanii americani il sunau in toiul noptii pentru a-i vorbi, drogati fiind, despre cum erau unul si acelasi cu Tom Bombadil.

Louisa May Alcott

Pentru ce o cunoastem:

In secolul al XIX-lea, Louisa May Alcott a scris faimoasa carte „Micutele doamne”. Cartea prezenta iubirea adevarata, viata de acasa si, cel mai important, aspectul virtutilor in fata bogatiei, teme care au rezonat cu tinerii cititori din toata lumea. Se stie ca Alcott si-a bazat povestile pe propriile experiente din copilarie, alaturi de surorile ei, iar lumea o identifica pe autoare cu protagonista, Jo: puternica, dreapta si probabil cam plictisitoare.

In viata reala, insa:

Alcott a descris romanul „Micutele doamne” ca fiind „ineptii morale pentru tineri”, pe care l-a scris exact cu scopul de a face multi bani. Sa se imbogateasca era forta care o facea sa scrie despre femei carora nu le pasa despre bogatie.

Nu i-a placut neaparat sa scrie acele istorisiri: prefera sa se drogheze cu opiu (a fost dependenta pentru majoritatea perioadei adulte de viata) sau sa-si scrie povestile mult mai putin cunoscute despre razbunare, dorinta sexuala si, ati ghitit, imbogatire. Probabil ca ar fi inclus si mai mult sex si dependenta de sex in „Micutele doamne” daca nu ar fi afectat vanzarile.

Alcott stia ca intreaga ei reputatie si vanzarile ei depindeau de imaginea ei de fata buna, asa ca nu a recunoscut ca tot ea a scris operele de inceput, care erau mai obscene prin comparatie, publicandu-le anonim. Dupa ce a devenit populara a continuat sa scrie despre ceea ce stia ca se va vinde bine, si de aici toate continuarile pentru „Micutele doamne”.